MARA
(Dolichotis patagonum)
 



RĂSPÂNDIRE

Argentina -  stepe temperate, cu ierburi grosiere şi arbuşti răzleţi, zone plane cu tufe din genul Larrea, rigole împădurite, păşuni deschise şi regiuni de stepă din Patagonia.
 


DESCRIEREA SPECIEI
Sunt animale de talie mică, având lungimea corpului între 690 şi 750mm şi coada de 40-50mm. Este un rozător cu picioare lungi, corpul fiind asemănător cu al căprioarei. Culoarea corpului este gri-maronie iar abdomenul este alb. Membrele din faţă au 4 degete iar cele din spate 3, toate fiind prevăzute cu gheare ascuţite. Picioarele din spate sunt puţin mai mari decât cele din faţă. Urechile sunt mari şi drepte.
 


REPRODUCERE
Sunt animale monogame toată viaţa. Femela dau naştere de două sau trei ori pe an câte 1 până la 3 pui, după o perioadă de gestaţie de aproximativ 3 luni. Puii sunt bine dezvoltaţi la fătare. Aceştia stau în vizuini comune, câte 15 pui într-o vizuină. Cu toate acestea, fiecare pereche îşi îngrijeşte doar proprii pui. Puii sunt alăptaţi până la vârsta de 2-3 luni. La această vârstă femelele ajung la maturitate sexuală iar masculii la vârsta de 6 luni.
 


ALIMENTAŢIA
În sălbăticie se hrănesc cu seminţe, cactuşi, fructe, ierburi sau frunze. În captivitate pot fi hrănite cu fân, vegetaţie verde, legume şi ovăz măcinat.
 
VIAŢA SOCIALĂ
Trăiesc de obicei în perechi, dar uneori călătoresc în grupuri de peste 70 de indivizi.
 


DURATA DE VIAŢĂ
Trăiesc aproximativ 15 ani.