CURCANUL
Meleagris gallopavo
 




RĂSPÂNDIRE
Curcanii sălbatici sunt răspândiţi în America de Nord. Se găsesc în aproape toată zona de est a Statelor Unite şi în câteva zone din partea de vest. Sunt întâlniţi în nordul Mexicului şi în munţii Sierra Nevada. Au fost introduşi în Germania şi Noua Zeelandă. Domesticiţi se găsesc pe tot globul.
 
DESCRIEREA SPECIEI
Sunt păsări mari, terestre, cu picioare şi gât lungi şi coada mare în formă de evantai. Penele de zbor sunt negre cu dungi maro şi albe. Aripile sunt rotunjite. Masculii prezintă o salbă de culoare roşie şi cântăresc 6,8-11 kg, în timp ce femelele sunt mai mici şi cântăresc între 3,6 şi 5,4 kg.
 
REPRODUCERE
Sunt păsări poligame. Se împerechează o dată pe an, de obicei primăvara devreme. Cuibul este  o mică depresiune pe pământ, înconjurată de tufişuri dese, iarbă mare sau trunchiuri de copaci căzuţi. Femela depune de obicei  8-15 ouă pe care le cloceşte 25-31 de zile. Puii sunt precoce, putându-se hrăni şi deplasa în primele 24 de ore. Femela este singura care îngrijeşte puii.
 
ALIMENTAŢIA
Se hrănesc cu grăunţe, alune, ghindă, jir, plante terestre, fructe, insecte şi rozătoare mici.
 
VIAŢA SOCIALĂ
Sunt animale diurne şi nu migrează. Ziua ciugulesc pe păşuni sau în păduri iar noaptea dorm în copaci. Sunt animale sociale, iarna formează grupuri în care există o dominanţă bazată pe ierarhie.
 
DURATA DE VIAŢĂ
Speranţa de viaţă a curcanilor sălbatici este între 1,3 şi 1,6 ani dar pot trăi până la 13 ani.