CarpatZoo

Colecţia de animale s-a îmbogăţit cu un exemplar de Tapir
22.08.2012

                                          COMUNICAT  DE  PRESĂ
 
Începând cu luna August 2012,  colecţia de animale de la Grădina Zoologică din Timişoara s-a îmbogăţit cu un nou membru, aparaţinând unei noi specii – Tapir (Tapirus terrestris).

Tapirul Otto, un mascul tânăr de 11 luni, provine de la Grădina Zoologică din Szeged, fiind produs al unui grup de creştere deţinut de această grădină zoologică.

Din anul 2007, cele două grădini zoologice ale celor două oraşe înfrăţite – Timişoara şi Szeged – colaborează şi derulează activităţi comune,  specialiştii Parcului Zoo din Szeged asigurând consultanţă pentru luarea unor decizii de îmbunătăţire a habitatelor, formarea colecţiei, numeroase specii şi exemplare de animale  din actuala colecţie a Grădinii Zoologice Timişoara provenind de la Szeged.

Discuţiile pentru îmbogăţirea colecţiei de animale cu exemplare din specia Tapir au demarat încă în anul 2008,  fiind condiţionate de realizarea unui habitat  conform cu cerinţele legale pentru deţinerea şi bunăstarea acestei specii.  Accesarea de fonduri prin Proiectul CARPATZOO, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013, a făcut posibilă reamenajarea luciului de apă, condiţie esenţială pentru specia Tapir.  Amenajarea habitatului tapirului în anul 2011 şi  existenţa unui pui la Zoo Szeged a facut posibilă declanşarea discuţiilor pentru  transferul  acestuia la Zoo Timişoara.

Tapirul este o specie declarată vulnerabilă, fiind inclusă pe Anexa II CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora).  Transferul către Grădina Zoologică din Timişoara a fost posibilă doar după  îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru sănătatea şi bunăstarea animalului dar şi a condiţiilor de siguranţă a vizitatorilor.

Tapirul Otto a parcurs perioada de carantină şi s-a acomodat deja cu noul habitat. Vizitatorii Grădinii Zoologice din Timişoara îl pot vedea acum în habitatul exterior.

Tapirul este un animal mamifer imparicopitat din zona tropicală  de pe continentul Sud-American, cu corpul masiv,  pielea netedă, buzele și nasul prelungite într-un fel de trompetă scurtă.Aceste animale măsoară la vârsta adultă peste 2 metri lungime, având corpul acoperit de un păr scurt de culoare maron-roşcat. Corpul tapirului este robust, cu picioare scurte cu picioare adaptate mersului pe  teren moale şi nămolos. 

Capul este masiv, cu urechi rotunde, sensibile. Nasul tapirului seamană cu o trompă şi poate fi folosit pentru a apuca ramurile şi pentru a rupe frunzele cu care se hrăneşte. Are simţul miroului extrem de bine dezvoltat.  Este un animal vegetarian, care se hrăneşte cu  fructe, verdeţuri, legume şi fân. Tapirii sunt animale nocturne, care işi petrec mult tip în mediul acvatic, fiind foarte buni înotători.  
Tapirii de asemenea se bălăcesc în noroi pentru a se răcori şi pentru a se proteja de insecte.
Pentru ca Otto să nu fie singur, s-au demarat discuţiile în vederea achiziţiei şi a unui grup de pecari (Pecari tajacu), animale care trăiesc în condiţii similare cu tapirul şi care pot convieţui în cadrul aceluiaşi habitat.
 
Vă invităm să vizitaţi  Grădina Zoologică din Timişoara pentru a vă bucura de cel mai nou membru al Grădinii Zoologice din Timişoara.

                                                VICEPRIMAR,

                                               Dan   DIACONU


Comunicatul de presă în format pdf.


Transportul Tapirului Otto către noul habitat din Grădina Zoologică Timişoara














Tapirul Otto în noul său habitat interior



Otto este răcorit după drum.



şi se familiarizează cu nouă sa casă





Domnul Robert VEPRIK, Directorul Parcului Zoologic din Szeged, acordând câteva interviuri.





Otto în carantină.



Tapirul Otto lenevind în habitatul exterior, protejat de căldura zilei.