CarpatZoo

Noi "locatari" la Grădina Zoologică din Timişoara
19.04.2013

                                       COMUNICAT DE PRESĂ
 
 
 
Grădina zoologică Timişoara aduce noutăţi publicului vizitator.

Colecţia de animale s-a îmbogăţit cu doi noi locatari, un ponei şi un puiuţ de maimuţă hussar. Este o premieră de când s-a redeschis noua grădină zoologică a municipalităţii, naşterea unui puiuţ de maimuţă hussar, ceea ce ne bucură şi ne impulsionază pentru viitor.

Cadrul natural pe care il oferă ”Pădurea Verde” şi reînvierea naturii după o perioadă lungă de iarnă crează toate premizele petrecerii unui perioade de timp mai aproape de natură, mai aproape de animale.

Astfel, invităm copii, bunicii şi, de ce nu, tinerii îndrăgostiţi şi părinţii ca de săptămâna viitoare să admire mai de aproape maimuţele macac coadă de leu. Acestea vor fi “eliberate” şi în habitatul exterior după perioada de carantină legală.
 
Totodată, informăm publicul vizitator că, începând cu data de 15 aprilie 2013, programul Grădinii Zoologice Timişoara, s-a prelungit în intervalul orar 10.00 – 20.00, cu menţiunea că ultimul acces pentru vizitatori este permis până la ora 19.30.

                                                 PRIMAR
                                              Nicolae ROBU